Somnul-nesomn

Mă dor din rădăcină ochii

Crescuţi, prea des, printre cuvinte,

Mă dor cuvintele strivite  

De-atâtea grele necuvinte...

Şi mă mai dor atâtea umbre

De care nu-mi aduc aminte,

Decât atunci când noaptea toată

Mi-adoarme, lângă frunte, gândul;

Da, gândurile dor adese,

Fiindcă, în trena lor de foc,  

Îşi face loc singurătatea

Şi blândul gust de toamnă lungă,

Din care se va ţese iarna,  

Cu cerul ei, tot mai îngust...

Mă doare cerul fără fluturi,

În care nu pot să-mi ajungă

Privirile din cărţi desprinse

Şi aripa, sub care dorm

Petalele luminii ninse!

Da, mă mai dor iubiri pierdute

Pe drumuri fără de-nţeles,

Între un şes al neputinţei

Şi-un munte doar de zei ales!

 

              Şi iarăşi mă întorc la ochii 

              Ce-mi plâng ascuns în rădăcini,

              La ţărmul zării mă întorc,

             Ca apele fără scăpare,

             Tot drumeţind printre străini...

Un alt Picasso

Picasso se mutase la mine în casă,

Cu toate culorile lui, într-o seară,

Ducându-şi pe un braţ şevaletul,

Iar pe altul, Steaua Polară.

Avea Răsăritul în lacrima stângă,

Încât noaptea părea o piersică roz,

Şi dansam amândoi, desculţi pân’ la ziuă,

Peste ape zburând, spre mirificul Oz.

Visul lui picta, într-un colţ de odaie,

O gazelă cu picioare de iarbă,

Şi-o punea să ne-alerge prin suflet,

Pân’ ce sufletul verde începea să ne fiarbă,

Iară trupul sfios începea să ne plângă.

Picasso se mutase lângă-o flacără-stea,

Cu toate culorile lui, într-o seară,

Avea Universul în lacrima stângă,

Şi în palmele arse, veşnicia solară.

               În auz, şi-n priviri,... şi-n tăcerile arse,
               Şi-n albastru răvăşit peste frunţi,
              Era inima lui, tropotind prin lumină,
              Eram eu, o mireasă cu o mie de nunţi!

DESPRE CARTILE MELE, IMPREUNA CU VOI...

           Daca as putea, as sadi toate cartile intr-o gradina, sa creasca din ele arbori, cu pasari in loc de frunze, pasari cu aripi de nori albi si pufosi, ca cei de pe cerul copilariei.

M-as plimba prin ea, adeseori, as rasfoi fiecare arbore, i-as citi destinul ascuns in lemnul sfant si l-as iubi... pe toti i-as iubi, deopotriva, i-as iubi frumos si inalt, cum numai un arbore poate fi iubit, pentru ca in el traieste, ascunsa, o carte - o viata de inger, o minune care ar putea fi, oricand, si a ta, daca stii s-o descoperi, s-o patrunzi, sa-ti implinesti sufletul prin ea, sa traiesti in trupul ei de file fragile, sa traiesti nenumarate vieti.
Daca in jurul nostru, al fiecaruia, ar creste o padure de carti, Dumnezeu ar sta la masa cu noi si ne-ar binecuvanta fiecare farama de aer si ar face-o lumina. Si, atunci, ne-am hrani cu lumina, iar cuvintele noastre ar fi ca niste haine de sarbatoare.

   Cat de frumosi la suflet am fi!

          Sunt poate si eu o carte inchisa intr-un arbore de lumina si cant acolo, ascuns, in tacerea adanca a timpului, devenit eternitate.

            Daca vrei, intra si tu in padurea cu arbori cantatori, si-o sa-mi afli cuvintele, toate cuvintele - pasari albe, cu aripi de nori, norii de pe cerul copilariei. Si vei fi mai fericit cu o farama de cer, cu o clipa, cu o iubire... Si-ti vor fi iertate toate greselile, si uitarile, si neiubirile. Vei fi omul care se cunoaste pe sine, intrand in inima celorlalti, doar prin cuvintele scrise-ntr-o carte... Si vom avea amandoi aceeasi lume de ingeri!

Stramosii

SPINEANU
(VALAHIA)

Familia boierilor Spineni e una dintre vechile neamuri ale ţarii. Strămoşii ei sunt bine cunoscuţi prin documente din veacul al XVI-lea. Familia Coţofenilor derivă dintr-însa, ambele având o origine comună. (v. aceasta).
Boierul N… care trăia pe la jumătatea secolului al XVI-lea, a avut mai mulţi copii:
DIICUL clucerul; ŞERBAN banul, citat la 1577 în documentele satului Bistriţa din Mehedinţi, în care găsim şi pe cei următori. (Arh. Stat. Buc., Bistriţa); jupâniţa NEACŞA, sora lor, care era măritată (1588) cu Chirca comisul din Ruda (Rudeanu); - în fine JUPÂNESA MARA, care avu de soţ pe PREDA Clucerul ŢÂNŢĂREANU,   1638. Mara e citată în anul 1602 şi avu următorii copii, după cum reiese din actele Bistriţei, de care am amintit mai sus: - DUMITRAŞCO Clucerul SPINEANU, de care vom vorbi în urmă, GHEORGHE VORNICUL din Sărdăneşti, care în 1648 era decedat; PARASCHIVA postelnicul, 1649; MIHAI Spătarul COŢOFEANU, (v. aceasta) amintit în 1634 şi cunoscut în cronici; JUDITA Spătăreasa, probată între 1648-68 (avu de fiică pe Stanca, soţia lui Ionăş serdarul); şi PREDA, de asemenea citat la 1649.
Se poate vedea dar, că din aceşti şapte copii ai Marei, erau trei fete; iar din băieţi, cei trei mai însemnaţi aveau fiecare numele de familie după moşia ce posedau şi care le venise parte: Dumitraşco era Spineanu; Preda Ţânţăreanu; George era Vornicul din Sărdăneşti; iar Mihai Coţofeanu. Aceasta ne arată mai mult, formaţiunea numelor de familii după localităţi, cu deosebire în Valahia şi începând numai după mijlocul secolului al XVII-lea.
Din această familie era boierul HAMZA DIN SPINENI, care a fost cumnatul lui Calotă Banul şi al lui Pârvu, în anul 1602.
BADEA OT SPINENI, la 1637, era nepot lui Neagoe logofătul de Căldăruşani.
DUMITRAŞCO CLUCERUL SPINEANU, fiul jupânesei Mara, după cum am văzut mai sus. Unele documente (Arh. Stat. Moşia Isvorani şi Stâlpeni) arată ca părinte al său pe: Andrei slugerul; pe când altele, pe Preda clucerul de la Ţânţăreni. E posibil ca el să se fi născut din căsătoria jupânesei Mara, în prima căsătorie a ei cu boierul sluger Andrei (?) – Dumitraşco Spineanu era clucer la 1635, 38 şi 1639, când se mai aminteşte că avea de cumnat pe Teodosie de la Curtişoara. Cu soţia sa, jupâneasa Vilaia, este numit în 1640. În 1649 era paharnic mare.
La 1640, fiul său DUMITRAŞCO SPINEANU, în urmă VEL CĂPITAN, era deja născut, deoarece la acea dată e probat împreună cu părinţii săi. În 1694 ca vel căpitan, el, iar nu tatăl său, care fiind născut cel puţin pe la 1600 nu mai putea să se ocupe de afaceri la acea dată, primeşte o carte domnească de la Vodă Brâcoveanu. Printr-însa se întăreşte mai mulţi ţigani şi părţi de vie de la Căldăruşani, rămaşi de la nepotul său MATEI VISTIERUL, care murise şi pentru care avea ceartă cu călugării de la Radu Vodă. “Deci orice i-ar lipsi lui Dimitraşco din ceia ce I-au lăsat nepotu-său Matei vistierul, să le plătească călugării…” (v. Acte vechi de Gr. Lahovary; Convorb. Lit. an. XXI p. 300).
ANCUŢA, sora lui Dumitraşco, îi dăruise şi ea mai înainte “zece suflete de ţigani” etc. Jupâneasa Ancuţa care trăia cam pe la mijlocul secolului al XVII-lea, avusese de soţ pe Petru biv-vel slujerul ot Ciorogârla.

                                                                        Fragment din monografia „Familiile boiereşti          române”, istorie şi genealogie după izvoare autentice, de Octav-George Lecca, Ed.      Minerva, 1899, Bucureşti, cu adnotări, completări şi desene de Mateiu Caragiale;     monografia a fost reeditată în anul 1999, la Ed. Muzeului Literaturii Române, a       Fundaţiei culturale Libra, prin grija  d-lui Alexandru Condeescu.